Alună de pădure verde

    Presupun că te-ai plimbat măcar o dată în această viaţă pe cărările unei păduri cu frunze verzi şi vânt albastru. Mai presupun că în timp ce mergeai cu soarele în spate şi muntele în zare, te-ai oprit, măcar o clipă trecătoare, şi ai observat alunii cu ramuri încurcate; iar pe aceste ramuri cafenii ai văzut alunele mici şi maronii. Apoi le-ai admirat, te-ai jucat cu ele şi ai început să le aduni...

    Dar acum? Totul ţi se pare haotic, nu-i aşa? Eşti confuz, nostalgic. Te pierzi printre atâtea interdicţii, obligaţii şi reguli absurde. Îţi lipseşte ceva. Vrei înapoi la dimineţile târzii în care te trezeai fericit. Mult prea fericit. Iar afară era toamnă. Era cald şi frunzele portocalii se pierdeau pe cărări pierdute de munte.

    Îţi e dor de parfumul umbrelor de vară şi de zâmbetul florilor de tei. Visezi un râset cu scorţişoară şi auzi albastrul cerului de toamnă. Vrei să revezi roşul unui asfinţit de iarnă şi albul unui cântec de primăvară. Vrei să simţi jocul undelor unui lac albastru şi vrei să fii lovit de răcoarea unei pale mute de vânt.

    Vrei din nou să alergi pe-un drum monocromatic ce-l vedeai în culori nedefinite. Ţi-e dor de picurii reci de ploaie şi de râsul acela imprudent şi haotic, unic, incredibil, aruncat sub cerul negru. Erai fericit, copile naiv...

    Parcă ai vrea să paşeşti din nou pe şina aceea părăsită de tren... să fii din nou fascinant de felul acela în care curbele se pierdeau în zare. Admirai apusul şi simţeai lumina aceea aurie, caldă... perfectă.

    Stăteai întins pe iarba rece printre flori de levănţică şi picuri translucizi de rouă. Citeai un roman englezesc. Beai o cafea şi desenai. Ascultai acea muzică specială, ce pare veşnic nouă. Simţeai pământul rece şi tare şi te jucai cu fluturi coloraţi. Adunai frunze verzi şi cântai pierdut - visător...

    Alergai pe malul mării şi numărai stelele ce păreau mai strălucitoare ca de obicei. Săreai în apa rece şi înotai căutând peşti. Construiai castele de nisip şi ascultai valurile mării. Te urcai pe bolovanii digurilor şi rămâneai acolo privind răsăritul... apoi plecai şi te plimbai pe străduţe liniştite, sub lumina lunii albe. Ascultai cântecul sinistru al bufniţelor şi priveai meloancolic înapoi...

    ...şi revedeai pădurea aceea verde cu iarba 'naltă şi copacii deşi; te plimbai pe cărările aproape dispărute şi păşeai pe pământul rece. Apoi adunai alune de pădure verde....