Alună de pădure verde

    Presupun că te-ai plimbat măcar o dată în această viaţă pe cărările unei păduri cu frunze verzi şi vânt albastru. Mai presupun că în timp ce mergeai cu soarele în spate şi muntele în zare, te-ai oprit, măcar o clipă trecătoare, şi ai observat alunii cu ramuri încurcate; iar pe aceste ramuri cafenii ai văzut alunele mici şi maronii. Apoi le-ai admirat, te-ai jucat cu ele şi ai început să le aduni...

    Dar acum? Totul ţi se pare haotic, nu-i aşa? Eşti confuz, nostalgic. Te pierzi printre atâtea interdicţii, obligaţii şi reguli absurde. Îţi lipseşte ceva. Vrei înapoi la dimineţile târzii în care te trezeai fericit. Mult prea fericit. Iar afară era toamnă. Era cald şi frunzele portocalii se pierdeau pe cărări pierdute de munte.

    Îţi e dor de parfumul umbrelor de vară şi de zâmbetul florilor de tei. Visezi un râset cu scorţişoară şi auzi albastrul cerului de toamnă. Vrei să revezi roşul unui asfinţit de iarnă şi albul unui cântec de primăvară. Vrei să simţi jocul undelor unui lac albastru şi vrei să fii lovit de răcoarea unei pale mute de vânt.

    Vrei din nou să alergi pe-un drum monocromatic ce-l vedeai în culori nedefinite. Ţi-e dor de picurii reci de ploaie şi de râsul acela imprudent şi haotic, unic, incredibil, aruncat sub cerul negru. Erai fericit, copile naiv...

    Parcă ai vrea să paşeşti din nou pe şina aceea părăsită de tren... să fii din nou fascinant de felul acela în care curbele se pierdeau în zare. Admirai apusul şi simţeai lumina aceea aurie, caldă... perfectă.

    Stăteai întins pe iarba rece printre flori de levănţică şi picuri translucizi de rouă. Citeai un roman englezesc. Beai o cafea şi desenai. Ascultai acea muzică specială, ce pare veşnic nouă. Simţeai pământul rece şi tare şi te jucai cu fluturi coloraţi. Adunai frunze verzi şi cântai pierdut - visător...

    Alergai pe malul mării şi numărai stelele ce păreau mai strălucitoare ca de obicei. Săreai în apa rece şi înotai căutând peşti. Construiai castele de nisip şi ascultai valurile mării. Te urcai pe bolovanii digurilor şi rămâneai acolo privind răsăritul... apoi plecai şi te plimbai pe străduţe liniştite, sub lumina lunii albe. Ascultai cântecul sinistru al bufniţelor şi priveai meloancolic înapoi...

    ...şi revedeai pădurea aceea verde cu iarba 'naltă şi copacii deşi; te plimbai pe cărările aproape dispărute şi păşeai pe pământul rece. Apoi adunai alune de pădure verde....

Scrisoare

  Dragă prizonier al secolului 21,

   Oare nu te-ai plictisit să alergi neîncetat, fără ţintă, fără scop? Nu ţi s-luat de tot acest peisaj pustiu pe care tu ţi l-ai creat? Nu e deja obositor să fi mereu disponibil pentru toţi şi toate, de parcă tu nu ai avea propria ta viaţă? Serios acum, tu chiar nu ai ce face?

   Aruncă odată cât mai departe iPhon-ul acela, opreste-ţi măcar odata laptop-ul, stinge televizorul, aprinde o lampă, fă-ţi o cafea şi mişcă în sufragerie cu cartea favorită! Lasă măcar 1 minut Facebook-ul, Messenger-ul, iTunes-ul, Youtube-ul sau Skype-ul şi fă-ţi un pic de timp pentru tine. Nu-i aşa că deja te simţi mai bine?

   Visează, fiinţă pierdută... visează şi zâmbeşte din nou! Nu aş putea să cred că ai uitat cum se face asta. Închide ochii şi lasă-ţi imaginaţia să prindă viaţă! Haide, râzi! Trăieşte! Iubeşte! Cântă! Fii fericit! ... sau ca să fiu mai concretă...

  OPREŞTE-TE ŞI ASCULTĂ ODATĂ! MĂCAR 1 MINUT! De unde ştii că vei mai prinde ziua de mâine? De ce aştepţi un fel de revelaţie divină sau de ce stai pur şi simplu şi speri degeaba, pentru nimic, fără rost? De unde ştii când iţi vei vedea prietenii pentru ultima oară?De unde ştii ce vei pierde dacă mai stai aşa, irosind fiecare secundă pentru nimic? Da, pentru NIMIC! Ziua de mâine nu iţi e garantată. Nu ai un viitor sigur, obişnuieşte-te cu asta. 

   Nu mai lăsa totul să fugă şi stai odata pe loc. Opreşte-te din fuga ta nebună spre birou şi aminteşte-ţi că azi e prima zi de toamnă. Uită-te la frunze, simte copacii, ascultă ploaia şi admiră curcubeul! Observă detaliile şi bucură-te de fiecare zâmbet prins...

   Aminteşte-ţi că idolii tăi nu au dispărut, ei înca sunt vii! Tu ai încercat să-i omori, să-i îngropi în  "mâine". Da! Ai redus totul la insuportabilul "mâine"! Nu mai ai timp de nimic, amâni orice. Nici nu mai ştii să asculţi pe cineva vorbind; defapt nici nu-l mai auzi. Te prefaci doar, te îneci în ipocrizie. Devi perfid, rece, gandeşti mecanic...

   Ai uitat ce gust au ţigările, căci nici nu mai ai timp să le termini. Le foloseşti doar ca pe un pretext sau ca pe o obişnuinţă. Ai uitat ce e aia distracţie. Nici nu mai ştii ce filme noi au aparut, ce concert e luna asta. Eşti prea ocupat! Eşti îngropat în hârtii, e-mailuri, nopţi pierdute la birou... şi acum?... acum ai uitat cum arată o stea, ai uitat ce e luna; pentru tine soarele nu mai are niciun sens, şi-a pierdut strălucirea...

   Te-ai încuiat singur într-un glob translucid de sticlă. Mai nou visezi bani, nu imagini colorate. Eşti un prizonier, un sclav. Ai uitat ce e prietenia, ai pierdut iubirea şi ai ramas fără suflet. Eşti o stâncă, un robot defectat. Te-ai alterat. Eşti slab şi influenţabil. Vulnerabil. Eşti plin de teamă şi de dezgust. Totul ţi se pare lipsit de sens. Viaţa nu mai contează, este doar o datorie, un  fel de "must do", un job greşit şi plictisitor.

   Mereu vrei schimbare şi vrei să vezi timpul zburând odată cu tine. Eşti rece şi indiferent. Nu mai trăieşti clipele intens, le laşi să fugă şi te rogi să se mişte mai repede. Eşti un conformist, un plictistor, un om pierdut, cu nimic de spus...

   Totuşi... Trezeşte-te! Redeschide-te! Aminteşte-ţi ce aveai cândva şi ia-o de la început! Riscă, prietene uitat, greşeşte! Cele mai frumoase amintiri le ai ai din greşeli şi idei spontane! Alungă-ţi aura neagră şi râzi din nou! Nimic nu e pierdut cu totul... reîncepe să visezi! Viaţa e scurtă, fă-o să merite! Repictează totul! "Gândeşte în afara cutiei"... Nu lăsa totul să piara... Lasă viaţa să câştige!...

   P.S. ... dar poate că totuşi e prea târziu...

Un trecator oarecare